Cum și când a venit cineva cu ideea că o pisică are nouă vieți?
Pisicile au conviețuit pentru prima dată cu oamenii în Orientul Apropiat în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, în timpul perioadei neolitice. Se susține că tranziția de la un stil de viață de vânător-culegător la un stil de viață agricol a fost benefică pentru aceste pisici străvechi. Oamenii au atras prada obișnuită pentru pisici, cum ar fi șoarecii și șobolanii, în timp ce aceștia cultivau și depozitau hrana. Interacțiunea dintre oameni și pisici a adus beneficii ambelor specii – oamenii au oferit hrană pentru pisici, iar pisicile au împiedicat rozătoarele să atace depozitele de hrană ale oamenilor.
Domesticirea s-a accelerat în Egiptul antic. Pisicile erau venerate de această civilizație, iar diverse zeități erau reprezentate cu capete în formă de pisică.
Nimeni nu știe cu siguranță de unde provine această zicală și nu ne putem baza decât pe mituri, cum ar fi cele din Egiptul antic… Având în vedere că egiptenii venerau pisicile, mitul conform căruia zicala ar fi provenit de acolo pare fezabil.
Se presupune că conceptul că pisicile au nouă vieți își are originea în Egiptul Antic. Zeul soarelui Atum-Ra ar fi luat înfățișarea unei pisici pentru a vizita lumea subterană. Se credea că alți opt zei s-au născut din Atum-Ra. Ca urmare, unii oameni au asociat proverbul „pisicile au nouă vieți” cu acest mit – cei opt zei plus Atum-Ra sunt egali cu nouă vieți.
Se crede că pisicile s-au răspândit în întreaga lume ca urmare a obsesiei egiptenilor pentru ele, iar felinele au ajuns pe rutele comerciale din Europa și dincolo de ea.
Și, pe măsură ce s-au extins în întreaga lume, la fel a făcut și mitul vieților multiple.
Depinde de tine dacă crezi sau nu în această credință, dar și alte culturi au atribuit pisicilor faptul că au mai multe vieți. În China, de exemplu, este vorba de nouă.
Alții, pe de altă parte, sunt mai puțin generoși. Se spune că pisicile au șapte vieți în Italia, Germania, Grecia, Brazilia și în unele țări vorbitoare de limbă spaniolă, în timp ce în tradițiile turcești și arabe se spune că au șase vieți.
În tradiția englezească, însă, a fost nouă timp de secole.
Dar, lăsând zeii la o parte, există o explicație mai universală și mai practică pentru modul în care a apărut conceptul de vieți multiple. Pisicile au un „reflex de redresare”, care le permite să se învârtă rapid în aer dacă cad sau sunt aruncate de la o înălțime mare, permițându-le să aterizeze în picioare.
Oamenii au observat, fără îndoială, că au supraviețuit unor situații în care alte creaturi ar fi murit sau ar fi fost grav rănite. Datorită acestei abilități uimitoare de a evita tragedia, englezii au inventat zicala „O pisică are nouă vieți”. Se joacă pentru trei, se rătăcește pentru trei, apoi stă pentru ultimele trei”. Cu alte cuvinte, după ani de zile de vânătoare de șoareci și de hoinărit, natura robustă a unei pisici îi permite să trăiască până la o vârstă înaintată odihnindu-se la soare.
