Atunci când câinii își miros unul altuia fundurile, nu inhalează doar mirosuri de pârțuri stătut, ci „comunică cu substanțe chimice”, după cum descrie Societatea Americană de Chimie. Datorită membranei sale olfactive uriașe, o bucată de țesut încolăcită în bot care poate fi la fel de mare ca o batistă și care conține peste 225 de milioane de receptori olfactivi, simțul olfactiv al câinelui este de 10.000 până la 100.000 de ori mai bun decât al nostru. (În comparație, membrana dumneavoastră olfactivă este minusculă – este de mărimea unui timbru poștal și conține doar 5 milioane de receptori olfactivi). Mirosul este folosit pe scară largă în comunicarea între câini.
Atunci când un câine îl întâmpină pe altul cu nasul în spate, acesta primește, în esență, o scurtă biografie a noului său prieten scrisă în molecule de parfum și feromoni. Sacii anali sunt pungi situate pe părțile laterale ale fesei unui câine care conțin glande care emit substanțe chimice ce pot spune unui adulator multe despre stăpânul lor, cum ar fi sexul, starea de reproducere și semnale despre sănătatea, hrana și chiar starea mentală a acestuia. Adulmecarea fundului poate părea o metodă neobișnuită, dar este doar echivalentul canin al strângerii de mână și al prezentării.
Videoclipul de mai jos, din seria Reactions a Societății Americane de Chimie, explică ce substanțe chimice folosesc cățeii pentru a face conversație și cum aceste informații nu sunt copleșite de mirosurile mai puțin savuroase emanate de la ușa din spate a câinelui.
Săptămâna aceasta, Reactions ajunge la „fundul” uneia dintre cele mai mari dileme din știință: De ce se adulmecă câinii între ei. Spoiler: este vorba de chimie. Se pare că acest comportament este doar una dintre multele forme interesante de comunicare chimică din regnul animal. Câinii folosesc o caracteristică specială numită organul lui Jacobsen pentru ca semnalele chimice de la nas să fie trimise direct la creier.
