Crescătorii de pisici au folosit de mult timp consangvinizarea – împerecherea pisicilor strâns înrudite – ca o modalitate de a se distinge și de a-și promova liniile. Înrudirea consangvinizată le permite să producă pisoi previzibili și uniformi, fără surprize, bune sau rele. Deși crescătorul știe exact cum să se aștepte să arate un pisoi sănătos, există și un dezavantaj al consangvinizării. Prea multă consangvinizare poate produce pisici cu un sistem imunitar deprimat și alte probleme de sănătate.
Cuprins articol
Predictibilitate prin consangvinizare
Consangvinizarea are loc atunci când pisicile strâns înrudite (frate și soră, tată și fiică, mamă și fiu sau frați vitregi) se împerechează. Unii entuziaști ai rasei admiră capacitatea consangvinizării de a genera reprezentanți excepționali ai unei rase. Crescătorii o folosesc pentru a îmbunătăți calitățile pisicilor lor, făcând liniile lor mai distincte și mai valoroase. Pisicile înrudite cu trăsăturile dorite sunt împerecheate, iar trăsăturile devin în cele din urmă consistente, transmițând genele trăsăturii, cunoscute sub numele de rasă adevărată. Acest lucru le permite crescătorilor să prevadă cum vor arăta copiii lor.
Înrudirea consangvinizată nu se limitează la crescători; dacă două pisici nealterate sunt împreună, natura își va urma cursul. La urma urmei, pisicile nu sunt conștiente de tabu sau de potențialele consecințe ale consangvinizării.
Probleme moștenite
Potrivit International Cat Care, consangvinizarea crește probabilitatea apariției unor anomalii genetice. Atât pisicile cu pedigree, cât și cele fără pedigree sunt predispuse la tulburări genetice, potrivit organizației, deși pisicile cu pedigree sunt mai predispuse să le dezvolte.
În ciuda faptului că unele rase sunt mai consangvinizate decât altele, este dificil de spus că un tip este mai sănătos din punct de vedere genetic decât altul. Deși o rasă poate avea mai multe boli identificate decât alta, acest lucru înseamnă doar că o boală a fost detectată mai frecvent, nu că are un număr mai mare de tulburări ereditare. Excepția de la această „lege” este o rasă crescută în mod expres pentru o afecțiune, cum ar fi Scottish folds și pisicile persane, unde rasa este produsă pe baza unei mutații genetice care, în cele din urmă, este dăunătoare pentru pisică.
Probleme aparute prin consangvinizare
Predictibilitatea și eradicarea trăsăturilor nedorite sunt două avantaje ale consangvinizării. Reproducerea selectivă poate fi utilizată pentru a eradica genele recesive pe măsură ce apar. Cu toate acestea, există și alte probleme asociate cu încrucișarea pisicilor. Atunci când punctele forte ale cuiva sunt dublate, se dublează și defectele. Potrivit Cat Fanciers Association of America, consangvinizarea poate duce la slăbiciuni imunologice, mai multe anomalii congenitale și pisici care nu își ating potențialul maxim.
Inmultirea excesive a consangvinelor
Înrudirea excesivă se caracterizează prin număr mic de pui (unul sau doi pisoi), nasuri strâmbe, maxilare nealiniate, ochi neuniformi și asimetrie. Masculii și femelele pot avea o fertilitate limitată, iar cancerul este mai probabil la pisicile tinere. Atunci când jumătate de pui sau un grup de adulți mor din cauza unei infecții ușoare, deficitele sistemului imunitar sunt evidente.
Alte probleme aparute
Un crescător poate urma calea treptată spre puritate prin împerecherea pisicilor care nu sunt atât de strâns legate între ele, cum ar fi verișorii sau bunicul cu nepotul. Pisicuțele produse sunt previzibile; deteriorarea genetică are loc, dar într-un ritm mai lent decât în cazul înrudirii consangvine. Outcrossing, sau împerecherea pisicilor neînrudite din cadrul aceleiași rase, este mai puțin consecventă decât încrucișarea consangvinizată și reproducerea în linie, dar îmbunătățește vitalitatea liniei, păstrând în același timp o linie „pură”. Hibrizii sunt pisici neînrudite din rase diferite și, deși sunt „impuri”, sunt adesea pisici mai sănătoase și cu un sistem imunitar mai bun.
